marți, 20 februarie 2018

Ambuscada de la Madrid.


Cam asta s-a întâmplat la Madrid și am picat în ea din suficientă, supra motivare și nu în ultimul rând aroganța căci cam asta spun declarațiile dinainte de meci. De pildă președintele FRR spunea că „Spania nu ne sperie, noi avem un drum al nostru deja, ne gândim la meciul de deschidere de la Cupă Mondială, cel împotrivă Japoniei, meciul cu Spania este într-adevăr interesant, însă în meciul câștigat cu Rusia nu a arătat un rugby spectaculos”. Declaratia sună de parcă nu trebuia să jucăm și cu ei, parcă era un parcurs paralel, n-aveam treabă cu ce fac spaniolii. Eu înțeleg că spaniolii au fost aroganți când au zis că atacul Rusiei e mai puternic că al nostru dar singurul răspuns rugbyistic e să le dai cu terenul în cap când te întâlnești cu ei, nu să dai declarații de la înălțime. 

Și dacă tot am început de la cap, chiar nu i-a dat nimănui de gândit că avem arbitri francezi la un meci cu o echipă în proporție de 90% recrutată din ligiile franceze? Nu merg mai departe cu ideea pe chestiunea de arbitraj și Franța dar la meciul cu Germania de anul trecut, unde au primit cadou două eseuri (intercepția din offside și balonul culcat de Sheenan) am avut tot arbitri francezi. O fi ceva putred aici? Nu știu, dar ar trebui să ne dea de gândit.   

Iar Macovei, în loc să se gândească la joc făcea mișto de bunicii spaniolilor. Când nu ești atent la ce poate fi în teren, când nu-ți urmărești adversarii cum pregătesc meciul, când dai de o motivare și o concentrare fără precedent a spaniolilor se cheamă că ai picat în capcană. Iar dacă mă uit pe comentariile de pe pagină FRR, "căpșunarii" din Spania "au murit de plăcere" că n-au fost salutați de echipă la sfârșitul meciului. Nu e bine sa pierzi suporterii asa.

După pleașcă primită în meciul cu Rusia, spaniolii au realizat că asta e singură lor șansa și după o mobilizare fără precedent, care a inclus presa sportivă care a ajuns să susțină că FRR are buget de 30 de milioane de Euro, o inepție înghițită și de unii “oameni de rugby” de pe la noi care întrebau pe facebook ce s-a ales de atâta bănet.

Ca tot a venit vorba, am vazut zilele acestea tot felul de ciocli care tac mâlc atunci când câștigăm dar apar imediat la înfrângere și își împroașcă veninul pe unde nimeresc, la grămadă. Parcă doar asta le face plăcere și doar asta așteaptă. Și culmea e că fac parte dintre acești hiene inclusiv foști Stejari sau chiar antrenori care n-au altceva de criticat decât selecția unor jucători străini. Păi dacă voi la juniori nu îi învățați nimic, pe cine să selecționeze?  

Nu cred că e cazul să se dea vina pe Fonovai pentru eliminare, se poate intampla oricui, a fost unul dintre jucătorii buni după aceea, alături de Fakaosilea, Surugiu care a mai bâțâit ceva și frații Ursache cu o mențiune pentru Valentin că în ciudă evoluției bune și a faptului că era singurul dintre înaintași care mai încerca să ocolească și nu să treacă direct prin adversar, s-a văzut că era din alt film. Dacă vrea la RWC poate vine mai des pe acasă.  

Bun, avem un galben, sigur există un plan pentru astfel de situații și mă întreb cine trebuia să acopere pe aripă în lipsă lui Fono? Nu cumva Vlaicu? Nu știu sigur, dar chiar dacă treaba lui era să rămână pe centru nu mi-a plăcut ideea că a pariat pe intercepție la primul eseu spaniol în loc să joace safe. Or era în afară poziției în care trebuia să fie? Greu de spus, primele 10 minute sunt erori în lanț, e greu să le numeri.  



Hai să ne uităm un pic la poză asta de la primul eseu spaniol (am vrut să fac gif-uri dar n-am avut răbdare) 

Vlaicu ar fi trebuit să acopere pe aripă, dar era în centru și a ieșit din linie iar apoi a încercat să urmărească purtătorul de balon să împiedice să-l paseze. Ambele mișcări sunt prea agresive dacă ești cu un om în minus. Și-a luat două riscuri prea mari în aceeași fază și nu a funcționat.  

Și așa se ajunge în situația din fotografia de deasupra a  primei incercări unde 6 Roșu este nemarcat și se duce spre stânga la suportul lui 3 Roșu. Flancul e larg deschis. De la prima eroare prin care Vlaicu a încercat să pună presiune pe spanioli apărarea nu își mai revine. 

Apoi bounce time la linia a treia, în special Burcea, a fost greoi, mai ales la fază primului eseu. Pentru cei care nu știu, bounce time e o denumire englezească dar semnifica timpul în care, un jucător aflat la sol se ridica în picioare și ajunge la locul sau în linia de apărare. 

Defensivă este prea îngustă și 10 Roșu reușește ușor cu o pasa sărită să își pună colegii în poziție bună de  a inscrie eseu și atunci ajungem la rezultatul de mai sus. Și după aia a urmat restartul acela unde balonul este șutat prost. Prea multe erori în lanț și prea multă nervozitate inutilă. 

Și la eseul 2 a fost tot un lanț de erori, în primul rând cred că nu s-a comunicat bine și fără a fi paravan ne străpung pe mijloc pe o mare gaură, cred că 13 Galben e vinovat și apoi 9 Galben încearcă să suteze fără succes când de fapt trebuia să își folosească mâinile nu să joace fotbal. Da, riscă un galben dacă se aruncă peste balon și nu venea suportul dar nu te joci pe linia de eseu.  

Și în sfârșit când ajungem prima oară în 22-ul lor knock on A. Ursache, care abuzează cred eu de a folosi o singură mână în mânuirea balonului. Și putem continuă așa încă multe rânduri de aici încolo, analiză asta trebuia să o facă cu antrenorii, fază cu fază, ceea ce e enervant e că vedem repetat aceste greșeli iar meciul asta am avut ghinion să se strângă toate.  
  
Atacați acolo unde adversarul nu se asteaptă (Sun Tzu). Cel mai important în război este să ataci în strategia inamicului (tot Sun Tzu)  
  
Cam asta au făcut spaniolii, ne-au distrus spontanele, molurile și grămezile vanduvindu-ne de principală armă, lucru care a dus la frustrare. În loc să ne vedem de treabă, am încercat inutil să răspundem la provocările lor. Da, arbitrul a permis, trebuie să ne adaptăm. Arbitrul face parte din joc, e frustant uneori dar dacă intri în spirală contestatrii fiecărei decizii greșit prin nervozitate atunci rezultatul e unul singur, ți-l transformi în adversar. Știu că e improbabil să avem parte de arbitraj prietenos așa că Stejarii ar trebui să fie pregătiți pentru astfel de situații. Și tocmai cei care la experiență lor ar trebui să fie lucizi au comentat (și în general comentează) foarte mult.  

Un atac poate fi lipsit de ingeniozitate, dar el trebuie neapărat să se desfăsoare cu viteză fulgerului. (Sun Tzu) 

Sablonul nostru de atacul este limitat, este previzibil dacă este executat încet și are o structură care aduce greu surpriza, de regulă se bazează pe un jucător pe outside cu suport masiv unde se abuzează de aglomerarea ruckului ceea ce da, da siguranță dar este greu să ai jucători disponibili pentru fază următoare când trebuie să se ridice așa des de la sol. Si atunci nu prea ai cum sa aduci nici o surpriza i joc.

În principiu, dacă o echipă se ridică la provocarea fizică pe care o aduce România, pentru că sunt multe echipe care pot face asta, atunci este destul de ușor să te aperi. Desigur un centru masiv ajută la astfel de joc dar nu-ți poți bază întregul atac doar pe această abordare. Dacă bați linia avantajului poate funcționa chiar și contra unui adversar puternic dar dincolo de testul fizic nu pune mare presiune pe defensivă. Toți probabil am crezut că spaniolii vor ceda până la urmă, iată că nu au făcut-o. OK, au fost în offside, au fost obstrucționisti însa uneori arbitrul te lasă în pace și scapi, cum au făcut B&I Lions cu All Blacks vară trecută.

De ce nu am dat la bețe? 

Deciziile de a ignora cele 3 puncte pe care le-am fi putut pune pe tabela s-ar putea să ne fi costat calificarea. E greu de înțeles cum am ajuns în situația asta când am câștigat atâtea meciuri în acest fel. Aroganța? Prea multă încredere? Presiune a conducerii că să câștigăm cu orice preț? Nu se știa că ne era suficient și punct bonus defensiv? I-am lăsat să pună presiune pe noi cu scorul cu o mulțime de greșeli și atunci când am avut ocazia nu am punctat deloc. Dacă ne apropiam la 7 puncte, presiunea era pe ei. Cum să închei 10 minute de superioritate, cu grămezi repetate, fără nici un punct? Iei 3 și posesia și te duci iar peste ei; În schimb cred că s-a încercat inutil un eseu de penalitate și mai avem o experiență neplăcută de acest fel cu Georgia acasă, la acel 9-9.  

Am ales mereu grămezile, le-am dat ocazia spaniolilor să economisească energie sit imp prețios pentru  a suplini absența unui jucător în minus și nu am pus nici un punct pe tabela ceea ce este o eroare de leadership. Nu am folosit deloc impulsul (momentum) pe care l-am avut la dispoziție în acele minute. 

Ce este de făcut? Dacă nu ne vom înfrânge proastele noastre obiceiuri, vom ajunge, în chip inevitabil, să fim noi înfrânți de ele. 

Din fericire, încă mai depinde de noi calificarea în extremis pentru că din poziția Rugby Europe 1 nu prea văd cum am mai reuși să ajungem în Japonia. Acesta ar trebui să fie unul dintre meciurile astea după care Stejarii să spună că nu vor să mai iasă de pe teren cu acest gust al înfrângerii care e și mai dureros pentru că cea mai cruntă înfrângere e atunci când te înfrângi singur. 

Partea pozitivă este că e nu e decât o stare de spirit și nimic mai mult iar la asta se poate lucra însă depinde de jucători cum vor aborda această situație, în loc să se enerveze din cauza comentariilor negative, acest lucru ar trebui să îi ambiționeze. Pot alege sa fie victime, dar la ce ar folosi? Ei și staff-ul trebui să accepte problemele care există și să învețe cum să le depășească.  

Un prim aspect ar trebui să fie o discuție privată și individuală între staff și fiecare jucător, fără ingerințe din afară sau din partea conducerii  și să fie ascultați cum văd ei situația acum, care ar fi rezolvările pe care le văd și cum ar trebui să joace. Nu e recomandat că această discuție să aibă loc in grup pentru ca jucătorii cu personalitate mai puternică și-ar impune o anumită părere, ar răspunde pentru toți și nu acesta e scopul. Și plecând de la aceste discuții vor trebui să stabilească care sunt opțiunile și cum vom juca în continuare, ce fel de rugby. Dacă doresc același plan de joc atunci vor trebui să lucreze mai mult la deprinderile de a scoate mai repede baloanele din ruck și a pasa balonul mai precis înainte de contact. 

Sistemul actual nu este rău și poate fi eficient, însă trebuie pur și simplu să se gandească cum să-l dezvolte pentru a-și asumă mai multe riscuri în timp ce nu depăsesc nivelurile de abilitate ale jucătorilor, pentru că nu are sens săi îi ceri cuiva ca Robshaw să joace brusc în stilul lui Kieran Read când nu există abilitățile necesare pentru o astfel de abordare tactică.  Un plan B ar fi de asemenea folositor.

Dacă Stejarii vor găsi puterea să iasă din acest impas cu sentimentul că nu vor dori niciodată  sa mai simta gustul unei astfel de înfrângeri, atunci pe acest fundament se poate construi calificarea.  
   
Un al doilea aspect care trebuie abordat din perspectiva este selecția care a fost limitată spre prezent si unii jucători au venit selectiv și normal ca au părut din alt film în meci cu toate că s-au mișcat individual bine. Dacă vrem rezultate și Cupă Mondială, jucătorii vor trebui să facă sacrificii, altfel nu se poate. Mor de ciudă când văd că georgienii vin toți la echipă, doar la noi se vine selectiv. Era zvonul acela că nu vor stă toți la meciul cu Georgia, ei bine acum vor trebui să vina dacă vor la RWC la următoarele cel puțin 3 meciuri de calificare, dacă nu mai mult dacă ajungem în repechage. 

Tot de la selecție, dar din altă perspectivă, apare chestiunea opțiunilor tactice. De pildă linia a treia este foarte masivă însă puțin mobilă. Dacă privești meciul la viteză 2x observi multe placaje date de către 2 jucători ceea ce în principiu nu e rău dacă scopul este să împingi purtătorul de balon înapoi că să îngreunezi eliberarea balonului însă din păcate în cele mai multe situații a fost stopat adversarul la punctul de contact. Personal cred că este preferabil să dai placajele unul la unul pentru a lasă liniei a treia mai mult spațiu / timp să atace posesia adversă.  
  
Și aici ajungem la o discuție pe care voiam să o fac mai demult, de ce așa puțini jucători au șanse la lot. Eu înțeleg că la noi se merge pe școală veche, fiecare își așteaptă rândul însă când e în joc viitorul întregului rugby românesc, pentru că finanțarea de la World Rugby ar dispărea dacă lipsim, cum pățește acum Canada, nu e cazul să existe astfel de sentimentalisme și prietenii.  

De pildă, în linia a treia toți cei selecționați sunt masivi și oferă același tip de abordare, în forță, puternic, pe faze fixe sau pentru un plan de joc bazat pe înaintare însă puțină mobilitate. Dar linia a treia e un compartiment unde ai nevoie de variație și complementaritate. Aici Adrian Ion ar putea avea loc pentru că muncește foarte mult la sol, placheaza și e relativ rapid. Desigur vârstă s-ar putea să fie un inconventient însă ar fi și jucători mă tineri  și mă gândesc aici la Ailenei (Baia Mare) care e totuși a marcat cele mai multe eseuri în turul Super Ligii, se apropie de transformeurii unor echipe cu punctele înscrise pe tabela. E un jucător mai rapid, care se poate operă și în canalele aripilor și căpitan de echipă. În Franța, la același nivel cu mulți dintre franco-spaniolii care ne-au bătut sâmbătă e Răzvan Ilisescu, un flanker rapid și harnic, mai apropiat de stilul fetcher din națiunile sudice, crescut în Franța, care a jucat 12 meciuri în acest sezon (mai mult ca cei din Super liga). Acești doi flankeri sunt tineri, joacă constant și ar putea oferi opțiuni tactice interesante și cu toate astea sunt ocoliți de convocări constant.  

De altfel, la un moment dat Howells părea să caute soluții de jucători mai vioi pe înaintare, cu acel bouncing time de care pomeneam mai sus (Pristăvită, Badiu, Antonescu) însă pe moment se pare că s-a renunțat la această abordare. De ce?  

Nu am zis nimic de Chirica și Nistor pentru că amândoi sunt pe același profil cu cei care au fost în linia a treia la primele două meciur, adică jucători înalți, masivi, mai potriviți jocului bazat pe faze fixe și în forță. 

Trec la balama, unde nu s-a încercat nimic de ani de zile. Inițial a fost cuplul Calafeteanu – Vlaicu. Primul e din punctul meu de vedere demi pentru că antrenorii de la juniori nu i-au sesizat calitățile de uvertură. A încercat Howells să-l mute la 10 dar la 29 de ani (cred că pe acolo era când s-a încercat) e greu să îi schimbi poziția. O uvertură trebuie în primul rând să joace la club ceva apropiat de ce joacă la națională or nimeni nu voia la Timișoara să-i schimbe postul. O altă problemă cu Calafeteanu este că a trecut prin niște accidentări grele la mână și mai recent la rinichi. A fost vizibil în meciul cu Germania că s-a încetinit ritmul când a intrat. Până își revine, dacă își revine, ar fi cazul să i se dea altcuiva o șansa. Știu că sună cinic dar rezultatele echipei sunt mai importante ca un singur individul pentru că fără o echipă națională bună și calificată la fiecare mondial pentru că dacă vrem să avem în continuare rugby va trebui în primul rând să avem o națională cu rezultate.  

Staff-ul nu a căutat soluții convingător sau nu a fost susținut să le caute. Rose și Samoa au fost sau sunt soluții pe termen scurt. Primul nu mai face față fizic iar al doilea nu a dat satisfacție nici la club că șuteur, nu văd de ce ar da satisfacție la lot. Vaovasa mai are mult până va fi naturalizat. Și atunci rămân că opțiuni cele 4 uverturi din ultimele loturi de U20: Plai, Melniciuc, Melinte și Boldor. Toți au avut parte foarte rar, sporadic de atenție cu toate că niciunuia nu îi lipsește talentul iar asta se întâmplă din cauza managementului slab al resursei umane și așa reduse de care dispunem. Și aici nu e numai vina staff-ului ci a tuturor celor care participă la selecție. Probabil sunt personaje pe acolo care pentru unii sunt mumă și pentru alții ciumă și nu mai putem continuă cu selecția old school. Idea de bază aici este că avem prea puține resurse pentru a ne permite să ignorăm așa ușor jucători cu asemenea potențial. E un mare minus, probabil la fel de important că lipsă unei strategii coerente la juniori și trebuie făcut ceva în viitorul apropiat.  

Acestea ar fi cele două compartimente problematice unde ar trebui căutate soluții prin selecție sau abordări noi prin discuțiile cu jucătorii, evident dacă sunt dispuși să își îmbunătățească jocul și să nu se complacă că până acum, fără concurență pe post. 

În încheiere va lansez o întrebare, sunt tare curios ce feedback primesc și mai ales cât. 

Si pentru ca postul e foarte pretentios iar tinerii ar putea fi un risc prea mare, ar fi Fercu o soluție la uvertură? 

  
  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Quo vadis Stejari?

O sa intru direct in subiect, fara menajamente. Principalii vinovati de infrangerea cu Rusia sunt jucatorii, banca tehnica mai putin. Nu exi...