joi, 18 ianuarie 2018

Iașiexit, Suceava și Superliga

Oare Moldova are interzis în Superliga? Suceava nu a reușit să promoveze anul trecut iar Iașiul din păcate se pregătește de întoarcerea în DNS sau poate mai jos pentru că nu văd cum ar putea respectăaprevederile manualului competiției de elita cu resursele financiare pe care le are acum clubul la dispoziție.  

Ce frumos începuse povestea asta la Iași in sezonul 2016 - 2017! A venit Sava, probabil cel mai bun antrenor român al momentului, cel puțin cu treisferturile. Au venit ceva jucători cu experiență precum Ratiu, câțiva jucători străini, unul foarte talentat, Sitanilei Tei iar când a început sezonul am rămas plăcut surprins să văd o echipă dezinhibata, care juca frumos la mână și care a produs câteva surprize frumoase și in general s-a comport foarte curajos și cu granzii și a adus pe prima scenă jucători cu frumoase perspective precum Plai, Vaman (probabil singură balama românească care jucă așa de natural la mână), Alexandru Ilie, Toader, Bălan, Nită, Butnariu sau recuperase jucători dispăruți din peisaj însă cu selecții la națională și mă gândesc aici la Sasu de la Constanța. A existat și susținerea autorităților locale, a primarului, clubul avea un teren propriu decent, exclusiv pentru rugby (de pildă Timișoara stă mai prost la acest capitol) și părea că încet încet se construiește un club solid la Iasi. 

Filmul s-a rupt destul de repede si brusc, dupa un tur, la mijlocul sezonului 2016/2017 dacă îmi aduc bine aminte. Au terminat sezonul dar jucătorii și antrenorii au rămas neplătiți cu lunile iar autoritățile locale și primarul au încetat să mai ajute clubul asta după ce în 2016 Stejarii jucaseră la Iași, au fost conferințe de presă despre rugby la Palatul Roznovanu, ce mai tevatură mare.  


Ceva s-a întâmplat din moment ce a dispărut susținerea autorităților locale și primarul Chirica a menționat voalat lipsă unui sponsor privat ceea ce mie mi se pare o jumătate de adevăr, problema asta nu prea apare când vine vorba de fotbal unde ce să vezi, se găsesc bani. Tind să cred că a fost un cumul de factori mergând de la datul la gioale al politicienilor locali până la lipsă de viziune a managementului clubului. 


(sursa foto www.super-liga.ro)

Păcat de jucători pentru că acest club a oferit câțiva tineri capabili de a face față la rigorile primului eșalon fără prea mult stress. 

Evident este facil să dăm vina pe fotbal sau pe autorități. Într-un fel primarul are dreptate, să nu reușești să atragi nici măcar mici sponsori locali care să mai astupe niște găuri din buget vădește lipsă de viziune și preocupare. Degeaba se agită pe lângă echipă câțiva oameni sufletiști, pe care îi numeri pe degetele de la o mână, în principal foști jucători de rugby, dacă întreagă comunitate rugbyistica stă pasiva si refuza sa se stranga în jurul echipei.  

Poate și FRR s-ar fi putut implica mai mult și ar mai fi putut să organizeze inca un meci  internationa la Iasi și mă gândesc la cel cu Brazilia sau amicalul dintre România A și XV-le Președintelui, meciuri fără miză reală însă cu potențial de a atrage atenția autorităților locale asupra fenomenului. Nu este evident vina FRR  în cee ace se întâmplă la Iași. Poate însă nu ar strică să fie organizate meciuri ale  României A dacă nu Stejarii din când în când în orașele de provincie unde există cluburi de rugby, cum se întâmplă în acest an la Buzău.  

Oricum, criză rugbyului la Iași este greu de oprit și probabil nu vor rezista în primul eșalon cu indemnizații de 500 de lei pentru că pur și simplu nu este posibil să trimiți în teren jucători care se vor antrena 2 zile pe săptămâna, la banii ăștia vor trebui să-și asigure pâinea din alte surse. Se aruncă acuze aiuristice, am auzit într-o emisiune TV locală că de vina ar fi mercenarii, adică jucătorii străini care au semnat contracte cu clubul. Păi fără implanturi pe ici pe colo, nimeni nu rezistă onorabil în primul eșalon pentru că nivelul este ridicat și ofertă internă nu acoperă cererea, rugbyul e un sport care uzează și este nevoie de rulaj al întregului lot iar cu 2 zile pe săptămâna de antrenament, cum se practică în DNS și ce-a mai rămas din Divizia A nu te poți duela cu cei care se antrenează în fiecare zi.  

Conducerea clubului nu pare să fie în stare să coalizeze comunitatea locală, nici măcar pagină de facebook nu reușesc să o administreze (astăzi e în grijă unui fan care are dificultăți în a comunică cu clubul), ce să mai vorbim de sponsori privați. Mă întreb de câte ori au invitat reprezentanții autorităților locale la un meci de rugby. Vom vedea ce rezerva viitorul insa in acest moment eu personal nu vad sanse de salvare. 

 La Suceava*, a existat un licăr de speranța în primăvară-vară, după câștigarea DNS după o finală epică împotrivă Navodariului, probabil echipă momentului în al doilea eșalon.  

sursa foto: Gazeta de Suceava

O generație de rugbyisti aflata la finalul carierei, condusă de profesorul Vlad, unul dintre antrenorii cu CV serios și-au încununat carieră înainte de retragere cu un trofeu câștigat nesperat și evident au apărut discuțiile despre promovare în primul eșalon, doar ca era nevoie de jucători mai experimentați și finanțare mai serioasă, fiind nevoie de îndeplinirea unor anumite standarde. O perioadă a fost întreținută această speranța inclusiv de către Primar care s-a răzgândit la un moment dat și cum a găsit momentul, a băgat banii la fotbal. Păi cum să se înscrie în primul eșalon că doar nu joacă pe gratis.  

Îmi aduc aminte și acum că am auzit la radio un oficial al clubului spunând că primarul nici nu-i cunoștea pe investitorii respectivi. Evident, s-a menționat și ceva și de renovarea stadionului specificându-se clar că rugbyul nu va putea fi jucat pe stadionul de fotbal Areni pentru că strică gazonul. 

Și la acest Suceava s-a tot o problemă de management, șeful clubului fiind fost șofer, incapabil sa se impuna, incapabil sa elaboreze un proiect corerent, probabil promovat politic, după modelul extins în aceste zile la nivel național. Prin urmare, singura concluzie care poate fi trasă este că politicul nu a dorit să se implice în finanțarea clubului dintr-o sumă de factori precum neînțelegerea fenomenului, rea-voința și foarte probabil și incompetența. De altfel, primăria Suceava pare să se împiedice de sume derizorii pentru un municipiu capitală de județ, de pildă de curând anunțat că nu va organiza o finală de Eurovision deoarece ii lipsesc aproximativ 60.000 lei. Chiar admițând că nu există bază legală pentru anumite cheltuieli, ceea ce mă îndoiesc, e greu de crezut că nu ar fi putut fi cointeresate companiile locale în a sponsoriza un eveniment cu rezonanță națională. Sigur se găseau metode dacă era în prag de alegeri și trebuia organizată o șușă cu toate gratuitățile posibile, sarmale și mici, vin fiert sau bere, în funcție de anotimp. Omul minte cum respiră. 

Și că să închei într-o notă optimistă, se pare totuși că Bucovina Suceava se recuperează frumos, după șocul resimțit fără îndoială in urma refuzarii finanțării unei participări în eșalonul de elită. Un club care pierde atâția jucători retrași din activitate plus antrenorul ultimele două decenii devine foarte fragil și s-ar fi putut desființa echipă de rugby având în vedere lejeritatea, inconștiența și ignoranța unor edili fata de sport.

Cand am văzut știrea reunirii lotului mi-a atras atenția în principal numărul de jucători, un lot de 35 și cele expuse cu privire la pregatirea returului DNS de catre noul antrenor, un fost jucător al clubului, Marius Colțuneac, care a evoluat în Franța și in echipă națională. Evident că a mulțumit și autorităților locale dar se pare că în jurul clubului există un nucleu activ de jucători și suporteri care contribuie inclusiv prin activități voluntariat și au atras ținerii din cluburile de juniori, de altfel cluburi cu o frumoasă tradiție și unde și-au început activitatea mulți Stejari.   

Iubitorii de rugby de la Suceava au început din nou muncă de jos precum Meșterul Manole și vor încerca să clădească din nou o echipă de rugby. Ceea ce sper că realizează este că atunci când construim în jurul unei persoane, invariabil construcția se va nărui. Primarii sunt trecători, capricioși, nu sunt interesați de comunitate decât în măsură în care acest inters le va aduce voturi și de aia suntem o țara de meșteri manole unde cum se schimbă un primar cum se năruie totul pentru că nu construim veritabile instituții. Va trebui să încerce să atragă cât mai mulți sponsori privați, să atragă voluntari, să chivernisesca fiecare bănuț, să cultive talentele locale, să atragă ținerii  în tribune, să scoată bani din piatră seacă de pildă vânzarea de băuturi, gustari și  să aibă  o comunicare constanta, inclusiv pe social media, cu suporterii. Sa construiasca o institutie care sa reziste capriciilor vremurilor.

Inchei prin a le ura succes rugbyistilor și iubitorilor de rugby din Iași și Suceava în lupta lor cu morile de vânt. Din păcate însă, cel puțin pentru o perioadă o zonă a țării care a dat talente excepționale și mari personalități ale fenomenului probabil  nu va mai fi prezenta în prima ligă.  


* Stiu ca Suceava e in Bucovina dar din punct de vedere organizatoric si teritorial, in rugby aparține de Moldova

2 comentarii:

  1. Excelent articolul care ne de o imagine foarte clara despre ce se intampla in aceasta zona a tarii.


    Daca Iasiul va fi fortat sa iasa din Superliga, singura solutia pentru ca Moldova sa aiba o reprezentanta ar fi o coordonare intre Barlad, Barlad si Iasi pentru a construi o selectionata. Destul de greu insa, fiind date interesele personale.

    Ar fi fost excelent sa avem in toamna 8 echipe cu Tomitanii promovati. S-ar putea ca in final sa revenim la 6 echipe.


    Dar cat timp astfel de echipe nu fac eforturi sa isi diversifice sursele de venit, e greu sa rezisti pe termen lung.

    Ar fi putut sa incerce sa adauge firma unui sponsor la numele echipei exact cum a facut si Calvisano, campioana italienilor. Speranta moare ultima!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Va multumesc pentru aprecieri! Nu cred in modelul asocierii cluburilor in francize, cel putin la nivel national. Ce am putea copia insa din modelul francizelor provinciale ar fi teritorialitatea acestora in sensul ca un club de seniori ar putea colabora cu mai multe cluburi de juniori din zona pentru a creste tineri jucatori si acest lucru se intampla.

      Iasiul are resurse sa isi permita o echipa de Super Liga singur iar Barladul are un centru olimpic si pe termen lung ar putea construi o echipa mai puternica.

      Ștergere

Quo vadis Stejari?

O sa intru direct in subiect, fara menajamente. Principalii vinovati de infrangerea cu Rusia sunt jucatorii, banca tehnica mai putin. Nu exi...