marți, 20 februarie 2018

Ambuscada de la Madrid.


Cam asta s-a întâmplat la Madrid și am picat în ea din suficientă, supra motivare și nu în ultimul rând aroganța căci cam asta spun declarațiile dinainte de meci. De pildă președintele FRR spunea că „Spania nu ne sperie, noi avem un drum al nostru deja, ne gândim la meciul de deschidere de la Cupă Mondială, cel împotrivă Japoniei, meciul cu Spania este într-adevăr interesant, însă în meciul câștigat cu Rusia nu a arătat un rugby spectaculos”. Declaratia sună de parcă nu trebuia să jucăm și cu ei, parcă era un parcurs paralel, n-aveam treabă cu ce fac spaniolii. Eu înțeleg că spaniolii au fost aroganți când au zis că atacul Rusiei e mai puternic că al nostru dar singurul răspuns rugbyistic e să le dai cu terenul în cap când te întâlnești cu ei, nu să dai declarații de la înălțime. 

Și dacă tot am început de la cap, chiar nu i-a dat nimănui de gândit că avem arbitri francezi la un meci cu o echipă în proporție de 90% recrutată din ligiile franceze? Nu merg mai departe cu ideea pe chestiunea de arbitraj și Franța dar la meciul cu Germania de anul trecut, unde au primit cadou două eseuri (intercepția din offside și balonul culcat de Sheenan) am avut tot arbitri francezi. O fi ceva putred aici? Nu știu, dar ar trebui să ne dea de gândit.   

Iar Macovei, în loc să se gândească la joc făcea mișto de bunicii spaniolilor. Când nu ești atent la ce poate fi în teren, când nu-ți urmărești adversarii cum pregătesc meciul, când dai de o motivare și o concentrare fără precedent a spaniolilor se cheamă că ai picat în capcană. Iar dacă mă uit pe comentariile de pe pagină FRR, "căpșunarii" din Spania "au murit de plăcere" că n-au fost salutați de echipă la sfârșitul meciului. Nu e bine sa pierzi suporterii asa.

După pleașcă primită în meciul cu Rusia, spaniolii au realizat că asta e singură lor șansa și după o mobilizare fără precedent, care a inclus presa sportivă care a ajuns să susțină că FRR are buget de 30 de milioane de Euro, o inepție înghițită și de unii “oameni de rugby” de pe la noi care întrebau pe facebook ce s-a ales de atâta bănet.

Ca tot a venit vorba, am vazut zilele acestea tot felul de ciocli care tac mâlc atunci când câștigăm dar apar imediat la înfrângere și își împroașcă veninul pe unde nimeresc, la grămadă. Parcă doar asta le face plăcere și doar asta așteaptă. Și culmea e că fac parte dintre acești hiene inclusiv foști Stejari sau chiar antrenori care n-au altceva de criticat decât selecția unor jucători străini. Păi dacă voi la juniori nu îi învățați nimic, pe cine să selecționeze?  

Nu cred că e cazul să se dea vina pe Fonovai pentru eliminare, se poate intampla oricui, a fost unul dintre jucătorii buni după aceea, alături de Fakaosilea, Surugiu care a mai bâțâit ceva și frații Ursache cu o mențiune pentru Valentin că în ciudă evoluției bune și a faptului că era singurul dintre înaintași care mai încerca să ocolească și nu să treacă direct prin adversar, s-a văzut că era din alt film. Dacă vrea la RWC poate vine mai des pe acasă.  

Bun, avem un galben, sigur există un plan pentru astfel de situații și mă întreb cine trebuia să acopere pe aripă în lipsă lui Fono? Nu cumva Vlaicu? Nu știu sigur, dar chiar dacă treaba lui era să rămână pe centru nu mi-a plăcut ideea că a pariat pe intercepție la primul eseu spaniol în loc să joace safe. Or era în afară poziției în care trebuia să fie? Greu de spus, primele 10 minute sunt erori în lanț, e greu să le numeri.  



Hai să ne uităm un pic la poză asta de la primul eseu spaniol (am vrut să fac gif-uri dar n-am avut răbdare) 

Vlaicu ar fi trebuit să acopere pe aripă, dar era în centru și a ieșit din linie iar apoi a încercat să urmărească purtătorul de balon să împiedice să-l paseze. Ambele mișcări sunt prea agresive dacă ești cu un om în minus. Și-a luat două riscuri prea mari în aceeași fază și nu a funcționat.  

Și așa se ajunge în situația din fotografia de deasupra a  primei incercări unde 6 Roșu este nemarcat și se duce spre stânga la suportul lui 3 Roșu. Flancul e larg deschis. De la prima eroare prin care Vlaicu a încercat să pună presiune pe spanioli apărarea nu își mai revine. 

Apoi bounce time la linia a treia, în special Burcea, a fost greoi, mai ales la fază primului eseu. Pentru cei care nu știu, bounce time e o denumire englezească dar semnifica timpul în care, un jucător aflat la sol se ridica în picioare și ajunge la locul sau în linia de apărare. 

Defensivă este prea îngustă și 10 Roșu reușește ușor cu o pasa sărită să își pună colegii în poziție bună de  a inscrie eseu și atunci ajungem la rezultatul de mai sus. Și după aia a urmat restartul acela unde balonul este șutat prost. Prea multe erori în lanț și prea multă nervozitate inutilă. 

Și la eseul 2 a fost tot un lanț de erori, în primul rând cred că nu s-a comunicat bine și fără a fi paravan ne străpung pe mijloc pe o mare gaură, cred că 13 Galben e vinovat și apoi 9 Galben încearcă să suteze fără succes când de fapt trebuia să își folosească mâinile nu să joace fotbal. Da, riscă un galben dacă se aruncă peste balon și nu venea suportul dar nu te joci pe linia de eseu.  

Și în sfârșit când ajungem prima oară în 22-ul lor knock on A. Ursache, care abuzează cred eu de a folosi o singură mână în mânuirea balonului. Și putem continuă așa încă multe rânduri de aici încolo, analiză asta trebuia să o facă cu antrenorii, fază cu fază, ceea ce e enervant e că vedem repetat aceste greșeli iar meciul asta am avut ghinion să se strângă toate.  
  
Atacați acolo unde adversarul nu se asteaptă (Sun Tzu). Cel mai important în război este să ataci în strategia inamicului (tot Sun Tzu)  
  
Cam asta au făcut spaniolii, ne-au distrus spontanele, molurile și grămezile vanduvindu-ne de principală armă, lucru care a dus la frustrare. În loc să ne vedem de treabă, am încercat inutil să răspundem la provocările lor. Da, arbitrul a permis, trebuie să ne adaptăm. Arbitrul face parte din joc, e frustant uneori dar dacă intri în spirală contestatrii fiecărei decizii greșit prin nervozitate atunci rezultatul e unul singur, ți-l transformi în adversar. Știu că e improbabil să avem parte de arbitraj prietenos așa că Stejarii ar trebui să fie pregătiți pentru astfel de situații. Și tocmai cei care la experiență lor ar trebui să fie lucizi au comentat (și în general comentează) foarte mult.  

Un atac poate fi lipsit de ingeniozitate, dar el trebuie neapărat să se desfăsoare cu viteză fulgerului. (Sun Tzu) 

Sablonul nostru de atacul este limitat, este previzibil dacă este executat încet și are o structură care aduce greu surpriza, de regulă se bazează pe un jucător pe outside cu suport masiv unde se abuzează de aglomerarea ruckului ceea ce da, da siguranță dar este greu să ai jucători disponibili pentru fază următoare când trebuie să se ridice așa des de la sol. Si atunci nu prea ai cum sa aduci nici o surpriza i joc.

În principiu, dacă o echipă se ridică la provocarea fizică pe care o aduce România, pentru că sunt multe echipe care pot face asta, atunci este destul de ușor să te aperi. Desigur un centru masiv ajută la astfel de joc dar nu-ți poți bază întregul atac doar pe această abordare. Dacă bați linia avantajului poate funcționa chiar și contra unui adversar puternic dar dincolo de testul fizic nu pune mare presiune pe defensivă. Toți probabil am crezut că spaniolii vor ceda până la urmă, iată că nu au făcut-o. OK, au fost în offside, au fost obstrucționisti însa uneori arbitrul te lasă în pace și scapi, cum au făcut B&I Lions cu All Blacks vară trecută.

De ce nu am dat la bețe? 

Deciziile de a ignora cele 3 puncte pe care le-am fi putut pune pe tabela s-ar putea să ne fi costat calificarea. E greu de înțeles cum am ajuns în situația asta când am câștigat atâtea meciuri în acest fel. Aroganța? Prea multă încredere? Presiune a conducerii că să câștigăm cu orice preț? Nu se știa că ne era suficient și punct bonus defensiv? I-am lăsat să pună presiune pe noi cu scorul cu o mulțime de greșeli și atunci când am avut ocazia nu am punctat deloc. Dacă ne apropiam la 7 puncte, presiunea era pe ei. Cum să închei 10 minute de superioritate, cu grămezi repetate, fără nici un punct? Iei 3 și posesia și te duci iar peste ei; În schimb cred că s-a încercat inutil un eseu de penalitate și mai avem o experiență neplăcută de acest fel cu Georgia acasă, la acel 9-9.  

Am ales mereu grămezile, le-am dat ocazia spaniolilor să economisească energie sit imp prețios pentru  a suplini absența unui jucător în minus și nu am pus nici un punct pe tabela ceea ce este o eroare de leadership. Nu am folosit deloc impulsul (momentum) pe care l-am avut la dispoziție în acele minute. 

Ce este de făcut? Dacă nu ne vom înfrânge proastele noastre obiceiuri, vom ajunge, în chip inevitabil, să fim noi înfrânți de ele. 

Din fericire, încă mai depinde de noi calificarea în extremis pentru că din poziția Rugby Europe 1 nu prea văd cum am mai reuși să ajungem în Japonia. Acesta ar trebui să fie unul dintre meciurile astea după care Stejarii să spună că nu vor să mai iasă de pe teren cu acest gust al înfrângerii care e și mai dureros pentru că cea mai cruntă înfrângere e atunci când te înfrângi singur. 

Partea pozitivă este că e nu e decât o stare de spirit și nimic mai mult iar la asta se poate lucra însă depinde de jucători cum vor aborda această situație, în loc să se enerveze din cauza comentariilor negative, acest lucru ar trebui să îi ambiționeze. Pot alege sa fie victime, dar la ce ar folosi? Ei și staff-ul trebui să accepte problemele care există și să învețe cum să le depășească.  

Un prim aspect ar trebui să fie o discuție privată și individuală între staff și fiecare jucător, fără ingerințe din afară sau din partea conducerii  și să fie ascultați cum văd ei situația acum, care ar fi rezolvările pe care le văd și cum ar trebui să joace. Nu e recomandat că această discuție să aibă loc in grup pentru ca jucătorii cu personalitate mai puternică și-ar impune o anumită părere, ar răspunde pentru toți și nu acesta e scopul. Și plecând de la aceste discuții vor trebui să stabilească care sunt opțiunile și cum vom juca în continuare, ce fel de rugby. Dacă doresc același plan de joc atunci vor trebui să lucreze mai mult la deprinderile de a scoate mai repede baloanele din ruck și a pasa balonul mai precis înainte de contact. 

Sistemul actual nu este rău și poate fi eficient, însă trebuie pur și simplu să se gandească cum să-l dezvolte pentru a-și asumă mai multe riscuri în timp ce nu depăsesc nivelurile de abilitate ale jucătorilor, pentru că nu are sens săi îi ceri cuiva ca Robshaw să joace brusc în stilul lui Kieran Read când nu există abilitățile necesare pentru o astfel de abordare tactică.  Un plan B ar fi de asemenea folositor.

Dacă Stejarii vor găsi puterea să iasă din acest impas cu sentimentul că nu vor dori niciodată  sa mai simta gustul unei astfel de înfrângeri, atunci pe acest fundament se poate construi calificarea.  
   
Un al doilea aspect care trebuie abordat din perspectiva este selecția care a fost limitată spre prezent si unii jucători au venit selectiv și normal ca au părut din alt film în meci cu toate că s-au mișcat individual bine. Dacă vrem rezultate și Cupă Mondială, jucătorii vor trebui să facă sacrificii, altfel nu se poate. Mor de ciudă când văd că georgienii vin toți la echipă, doar la noi se vine selectiv. Era zvonul acela că nu vor stă toți la meciul cu Georgia, ei bine acum vor trebui să vina dacă vor la RWC la următoarele cel puțin 3 meciuri de calificare, dacă nu mai mult dacă ajungem în repechage. 

Tot de la selecție, dar din altă perspectivă, apare chestiunea opțiunilor tactice. De pildă linia a treia este foarte masivă însă puțin mobilă. Dacă privești meciul la viteză 2x observi multe placaje date de către 2 jucători ceea ce în principiu nu e rău dacă scopul este să împingi purtătorul de balon înapoi că să îngreunezi eliberarea balonului însă din păcate în cele mai multe situații a fost stopat adversarul la punctul de contact. Personal cred că este preferabil să dai placajele unul la unul pentru a lasă liniei a treia mai mult spațiu / timp să atace posesia adversă.  
  
Și aici ajungem la o discuție pe care voiam să o fac mai demult, de ce așa puțini jucători au șanse la lot. Eu înțeleg că la noi se merge pe școală veche, fiecare își așteaptă rândul însă când e în joc viitorul întregului rugby românesc, pentru că finanțarea de la World Rugby ar dispărea dacă lipsim, cum pățește acum Canada, nu e cazul să existe astfel de sentimentalisme și prietenii.  

De pildă, în linia a treia toți cei selecționați sunt masivi și oferă același tip de abordare, în forță, puternic, pe faze fixe sau pentru un plan de joc bazat pe înaintare însă puțină mobilitate. Dar linia a treia e un compartiment unde ai nevoie de variație și complementaritate. Aici Adrian Ion ar putea avea loc pentru că muncește foarte mult la sol, placheaza și e relativ rapid. Desigur vârstă s-ar putea să fie un inconventient însă ar fi și jucători mă tineri  și mă gândesc aici la Ailenei (Baia Mare) care e totuși a marcat cele mai multe eseuri în turul Super Ligii, se apropie de transformeurii unor echipe cu punctele înscrise pe tabela. E un jucător mai rapid, care se poate operă și în canalele aripilor și căpitan de echipă. În Franța, la același nivel cu mulți dintre franco-spaniolii care ne-au bătut sâmbătă e Răzvan Ilisescu, un flanker rapid și harnic, mai apropiat de stilul fetcher din națiunile sudice, crescut în Franța, care a jucat 12 meciuri în acest sezon (mai mult ca cei din Super liga). Acești doi flankeri sunt tineri, joacă constant și ar putea oferi opțiuni tactice interesante și cu toate astea sunt ocoliți de convocări constant.  

De altfel, la un moment dat Howells părea să caute soluții de jucători mai vioi pe înaintare, cu acel bouncing time de care pomeneam mai sus (Pristăvită, Badiu, Antonescu) însă pe moment se pare că s-a renunțat la această abordare. De ce?  

Nu am zis nimic de Chirica și Nistor pentru că amândoi sunt pe același profil cu cei care au fost în linia a treia la primele două meciur, adică jucători înalți, masivi, mai potriviți jocului bazat pe faze fixe și în forță. 

Trec la balama, unde nu s-a încercat nimic de ani de zile. Inițial a fost cuplul Calafeteanu – Vlaicu. Primul e din punctul meu de vedere demi pentru că antrenorii de la juniori nu i-au sesizat calitățile de uvertură. A încercat Howells să-l mute la 10 dar la 29 de ani (cred că pe acolo era când s-a încercat) e greu să îi schimbi poziția. O uvertură trebuie în primul rând să joace la club ceva apropiat de ce joacă la națională or nimeni nu voia la Timișoara să-i schimbe postul. O altă problemă cu Calafeteanu este că a trecut prin niște accidentări grele la mână și mai recent la rinichi. A fost vizibil în meciul cu Germania că s-a încetinit ritmul când a intrat. Până își revine, dacă își revine, ar fi cazul să i se dea altcuiva o șansa. Știu că sună cinic dar rezultatele echipei sunt mai importante ca un singur individul pentru că fără o echipă națională bună și calificată la fiecare mondial pentru că dacă vrem să avem în continuare rugby va trebui în primul rând să avem o națională cu rezultate.  

Staff-ul nu a căutat soluții convingător sau nu a fost susținut să le caute. Rose și Samoa au fost sau sunt soluții pe termen scurt. Primul nu mai face față fizic iar al doilea nu a dat satisfacție nici la club că șuteur, nu văd de ce ar da satisfacție la lot. Vaovasa mai are mult până va fi naturalizat. Și atunci rămân că opțiuni cele 4 uverturi din ultimele loturi de U20: Plai, Melniciuc, Melinte și Boldor. Toți au avut parte foarte rar, sporadic de atenție cu toate că niciunuia nu îi lipsește talentul iar asta se întâmplă din cauza managementului slab al resursei umane și așa reduse de care dispunem. Și aici nu e numai vina staff-ului ci a tuturor celor care participă la selecție. Probabil sunt personaje pe acolo care pentru unii sunt mumă și pentru alții ciumă și nu mai putem continuă cu selecția old school. Idea de bază aici este că avem prea puține resurse pentru a ne permite să ignorăm așa ușor jucători cu asemenea potențial. E un mare minus, probabil la fel de important că lipsă unei strategii coerente la juniori și trebuie făcut ceva în viitorul apropiat.  

Acestea ar fi cele două compartimente problematice unde ar trebui căutate soluții prin selecție sau abordări noi prin discuțiile cu jucătorii, evident dacă sunt dispuși să își îmbunătățească jocul și să nu se complacă că până acum, fără concurență pe post. 

În încheiere va lansez o întrebare, sunt tare curios ce feedback primesc și mai ales cât. 

Si pentru ca postul e foarte pretentios iar tinerii ar putea fi un risc prea mare, ar fi Fercu o soluție la uvertură? 

  
  

vineri, 9 februarie 2018

REC si ARC!

Unul dintre neajunsurile rugbyului din zona noastră, Tier 2, este lipsă de vizibilitate pe site-urile mainstream gen Plant Rugby, Rugby World etc. Lipsesc cu desăvârșire informații relevante despre competiții precum Rugby Europe Championship sau America Rugby Championship așa că am profitat de oportunitatea oferită de un site mai mic dar ambițios și am scris un preview al REC-ului din acest an, îl puteți găsi aici 
  
Va recomand să urmăriți acest site pentru că are conținut propriu și este scris de oameni pasionați. 

Nu știu cât efort fac Rugby Europe sau federațiile naționale să fie mai vizibile, presupun că este destul de mic cu excepția notabilă a georgienilor care par că sunt peste tot pe tradiția agitpropului. Bravo lor!  

În paralel cu REC-ul nostru se desfășoară și ARC și va recomand acest site pentru informații la zi despre această clasament, program și în general noutăți despre rugbyul din cele două Americi.  

Meciurile pot fi urmărite pe stream youtube al World Rugby inclusiv live

Acestea fiind spuse, am umplut frigiderul cu bere și aștept să înceapă meciurile!  

joi, 18 ianuarie 2018

Iașiexit, Suceava și Superliga

Oare Moldova are interzis în Superliga? Suceava nu a reușit să promoveze anul trecut iar Iașiul din păcate se pregătește de întoarcerea în DNS sau poate mai jos pentru că nu văd cum ar putea respectăaprevederile manualului competiției de elita cu resursele financiare pe care le are acum clubul la dispoziție.  

Ce frumos începuse povestea asta la Iași in sezonul 2016 - 2017! A venit Sava, probabil cel mai bun antrenor român al momentului, cel puțin cu treisferturile. Au venit ceva jucători cu experiență precum Ratiu, câțiva jucători străini, unul foarte talentat, Sitanilei Tei iar când a început sezonul am rămas plăcut surprins să văd o echipă dezinhibata, care juca frumos la mână și care a produs câteva surprize frumoase și in general s-a comport foarte curajos și cu granzii și a adus pe prima scenă jucători cu frumoase perspective precum Plai, Vaman (probabil singură balama românească care jucă așa de natural la mână), Alexandru Ilie, Toader, Bălan, Nită, Butnariu sau recuperase jucători dispăruți din peisaj însă cu selecții la națională și mă gândesc aici la Sasu de la Constanța. A existat și susținerea autorităților locale, a primarului, clubul avea un teren propriu decent, exclusiv pentru rugby (de pildă Timișoara stă mai prost la acest capitol) și părea că încet încet se construiește un club solid la Iasi. 

Filmul s-a rupt destul de repede si brusc, dupa un tur, la mijlocul sezonului 2016/2017 dacă îmi aduc bine aminte. Au terminat sezonul dar jucătorii și antrenorii au rămas neplătiți cu lunile iar autoritățile locale și primarul au încetat să mai ajute clubul asta după ce în 2016 Stejarii jucaseră la Iași, au fost conferințe de presă despre rugby la Palatul Roznovanu, ce mai tevatură mare.  


Ceva s-a întâmplat din moment ce a dispărut susținerea autorităților locale și primarul Chirica a menționat voalat lipsă unui sponsor privat ceea ce mie mi se pare o jumătate de adevăr, problema asta nu prea apare când vine vorba de fotbal unde ce să vezi, se găsesc bani. Tind să cred că a fost un cumul de factori mergând de la datul la gioale al politicienilor locali până la lipsă de viziune a managementului clubului. 


(sursa foto www.super-liga.ro)

Păcat de jucători pentru că acest club a oferit câțiva tineri capabili de a face față la rigorile primului eșalon fără prea mult stress. 

Evident este facil să dăm vina pe fotbal sau pe autorități. Într-un fel primarul are dreptate, să nu reușești să atragi nici măcar mici sponsori locali care să mai astupe niște găuri din buget vădește lipsă de viziune și preocupare. Degeaba se agită pe lângă echipă câțiva oameni sufletiști, pe care îi numeri pe degetele de la o mână, în principal foști jucători de rugby, dacă întreagă comunitate rugbyistica stă pasiva si refuza sa se stranga în jurul echipei.  

Poate și FRR s-ar fi putut implica mai mult și ar mai fi putut să organizeze inca un meci  internationa la Iasi și mă gândesc la cel cu Brazilia sau amicalul dintre România A și XV-le Președintelui, meciuri fără miză reală însă cu potențial de a atrage atenția autorităților locale asupra fenomenului. Nu este evident vina FRR  în cee ace se întâmplă la Iași. Poate însă nu ar strică să fie organizate meciuri ale  României A dacă nu Stejarii din când în când în orașele de provincie unde există cluburi de rugby, cum se întâmplă în acest an la Buzău.  

Oricum, criză rugbyului la Iași este greu de oprit și probabil nu vor rezista în primul eșalon cu indemnizații de 500 de lei pentru că pur și simplu nu este posibil să trimiți în teren jucători care se vor antrena 2 zile pe săptămâna, la banii ăștia vor trebui să-și asigure pâinea din alte surse. Se aruncă acuze aiuristice, am auzit într-o emisiune TV locală că de vina ar fi mercenarii, adică jucătorii străini care au semnat contracte cu clubul. Păi fără implanturi pe ici pe colo, nimeni nu rezistă onorabil în primul eșalon pentru că nivelul este ridicat și ofertă internă nu acoperă cererea, rugbyul e un sport care uzează și este nevoie de rulaj al întregului lot iar cu 2 zile pe săptămâna de antrenament, cum se practică în DNS și ce-a mai rămas din Divizia A nu te poți duela cu cei care se antrenează în fiecare zi.  

Conducerea clubului nu pare să fie în stare să coalizeze comunitatea locală, nici măcar pagină de facebook nu reușesc să o administreze (astăzi e în grijă unui fan care are dificultăți în a comunică cu clubul), ce să mai vorbim de sponsori privați. Mă întreb de câte ori au invitat reprezentanții autorităților locale la un meci de rugby. Vom vedea ce rezerva viitorul insa in acest moment eu personal nu vad sanse de salvare. 

 La Suceava*, a existat un licăr de speranța în primăvară-vară, după câștigarea DNS după o finală epică împotrivă Navodariului, probabil echipă momentului în al doilea eșalon.  

sursa foto: Gazeta de Suceava

O generație de rugbyisti aflata la finalul carierei, condusă de profesorul Vlad, unul dintre antrenorii cu CV serios și-au încununat carieră înainte de retragere cu un trofeu câștigat nesperat și evident au apărut discuțiile despre promovare în primul eșalon, doar ca era nevoie de jucători mai experimentați și finanțare mai serioasă, fiind nevoie de îndeplinirea unor anumite standarde. O perioadă a fost întreținută această speranța inclusiv de către Primar care s-a răzgândit la un moment dat și cum a găsit momentul, a băgat banii la fotbal. Păi cum să se înscrie în primul eșalon că doar nu joacă pe gratis.  

Îmi aduc aminte și acum că am auzit la radio un oficial al clubului spunând că primarul nici nu-i cunoștea pe investitorii respectivi. Evident, s-a menționat și ceva și de renovarea stadionului specificându-se clar că rugbyul nu va putea fi jucat pe stadionul de fotbal Areni pentru că strică gazonul. 

Și la acest Suceava s-a tot o problemă de management, șeful clubului fiind fost șofer, incapabil sa se impuna, incapabil sa elaboreze un proiect corerent, probabil promovat politic, după modelul extins în aceste zile la nivel național. Prin urmare, singura concluzie care poate fi trasă este că politicul nu a dorit să se implice în finanțarea clubului dintr-o sumă de factori precum neînțelegerea fenomenului, rea-voința și foarte probabil și incompetența. De altfel, primăria Suceava pare să se împiedice de sume derizorii pentru un municipiu capitală de județ, de pildă de curând anunțat că nu va organiza o finală de Eurovision deoarece ii lipsesc aproximativ 60.000 lei. Chiar admițând că nu există bază legală pentru anumite cheltuieli, ceea ce mă îndoiesc, e greu de crezut că nu ar fi putut fi cointeresate companiile locale în a sponsoriza un eveniment cu rezonanță națională. Sigur se găseau metode dacă era în prag de alegeri și trebuia organizată o șușă cu toate gratuitățile posibile, sarmale și mici, vin fiert sau bere, în funcție de anotimp. Omul minte cum respiră. 

Și că să închei într-o notă optimistă, se pare totuși că Bucovina Suceava se recuperează frumos, după șocul resimțit fără îndoială in urma refuzarii finanțării unei participări în eșalonul de elită. Un club care pierde atâția jucători retrași din activitate plus antrenorul ultimele două decenii devine foarte fragil și s-ar fi putut desființa echipă de rugby având în vedere lejeritatea, inconștiența și ignoranța unor edili fata de sport.

Cand am văzut știrea reunirii lotului mi-a atras atenția în principal numărul de jucători, un lot de 35 și cele expuse cu privire la pregatirea returului DNS de catre noul antrenor, un fost jucător al clubului, Marius Colțuneac, care a evoluat în Franța și in echipă națională. Evident că a mulțumit și autorităților locale dar se pare că în jurul clubului există un nucleu activ de jucători și suporteri care contribuie inclusiv prin activități voluntariat și au atras ținerii din cluburile de juniori, de altfel cluburi cu o frumoasă tradiție și unde și-au început activitatea mulți Stejari.   

Iubitorii de rugby de la Suceava au început din nou muncă de jos precum Meșterul Manole și vor încerca să clădească din nou o echipă de rugby. Ceea ce sper că realizează este că atunci când construim în jurul unei persoane, invariabil construcția se va nărui. Primarii sunt trecători, capricioși, nu sunt interesați de comunitate decât în măsură în care acest inters le va aduce voturi și de aia suntem o țara de meșteri manole unde cum se schimbă un primar cum se năruie totul pentru că nu construim veritabile instituții. Va trebui să încerce să atragă cât mai mulți sponsori privați, să atragă voluntari, să chivernisesca fiecare bănuț, să cultive talentele locale, să atragă ținerii  în tribune, să scoată bani din piatră seacă de pildă vânzarea de băuturi, gustari și  să aibă  o comunicare constanta, inclusiv pe social media, cu suporterii. Sa construiasca o institutie care sa reziste capriciilor vremurilor.

Inchei prin a le ura succes rugbyistilor și iubitorilor de rugby din Iași și Suceava în lupta lor cu morile de vânt. Din păcate însă, cel puțin pentru o perioadă o zonă a țării care a dat talente excepționale și mari personalități ale fenomenului probabil  nu va mai fi prezenta în prima ligă.  


* Stiu ca Suceava e in Bucovina dar din punct de vedere organizatoric si teritorial, in rugby aparține de Moldova

miercuri, 17 ianuarie 2018

Iașiexit - un aspect


Nu este tocmai o noutate faptul că Poli Iași avea dificultăți mari și erau șanse mici să se mențină în Super Ligă fără sprijinul primăriei Iași și cum acest sprijin era evident că va lipsi acest an, din semnalele date de primar, din păcate cele mai negre presimțiri despre soartă rugbyului la Iași se adversc dar mai pe larg despre cum își bat joc aleșii locali de rugbyul din Moldova într-o postare viitoare.


Ceea ce mi-a atras atenția astăzi este acest articol care menționează posibilele destinații ale unor jucători ieșeni de viitor precum Toader, Plai, Butnariu sau frații Moa. Probabil mai sunt și alții dar în mod special mă interesează ținerii care pot prinde națională și în mod deosbit Plai pentru joacă pe un post unde nu suntem acoperiți, uvertură și în ultimul timp începuse să se apropie de lot. 

Și când am observat că destinația probabil ar putea fi Steaua m-am gândit că pe lângă Vlaicu, în acel lot mai sunt Melinte și Boldor, alți doi tineri de viitor care au nevoie de meciuri în picioare. În aceste condiții, e greu de înțeles ratiunea acestui transfer mai ales că sunt alte echipe, precum Dinamo, Baia Mare și chiar Timișoara care nu sunt foarte bine acoperite la uvertură și unde probabil ar avea sansa mai multor jocur, căci asta contează cel mai mult pentru un tânăr jucător, mai ales într-un rol atât de pretențios.  

Deja timpul de joc pentru cei doi tineri ai Stelei, Boldor și Melinte este destul de redus deoarece in lot mai este inca o uvertura de meserie, Patelesio Oneone, un tongan tanar si de viitor. Ce-i drept Melinte, având un profil diferit si calitati naturale precum viteza, acceleratie si un side-step eficient si spectaculos probabil că ar putea jucă și aripă/fundaș. Numai că ori nu joacă, ori joacă relativ puțin. Boldor a prins niște meciuri dar Melinte mai nimic. Dacă mai vine și Plai vor fi 3 uverturi tinere la un singur club. Cum timpul de joc e limitat de meciurile din întrecerile interne, care nu sunt tocmai lungi  pentru ca nu avem un numar mare de cluburi atunci și progresul lor va fi limitat de acest aspect pentru ca jocul e cel mai bun antrenament. Acești trei tineri au și profile tactice diferite, ceea ce îi face cu atât mai intresanti pentru viitor și pentru echipă națională.  

Desigur că le doresc din tot sufletul tuturor jucătorilor ieșeni să își găsească o echipă care să îi plătească decent (pentru că ce propun șefii clubului, pentru acest nivel, e bătaie de joc) dar sper că să ajungă la cluburi unde vor avea șansa să joace. Avem prea puține resurse și prea puțini jucători pentru a ne permite o astfel de risipă, de a ține pe bară cei mai buni tineri mijloacasi la deschidere. 

Sursa foto: Monitorul de Suceava

luni, 15 ianuarie 2018

Timișoara Saracens în Scutul Continental sau cum să îți complici viață singur.

Sâmbătă am vizionat un meci care n-ar fi trebuit să se întâmple într-o cupă europeană care se respectă. La  Batumi, într-o mare de noroi, pe un teren de tip agricol, Timișoara a întâlnit într-una dintre semifinale echipă georgiană care reușise o nesperată victorie în ultimul meci al anului trecut, în fără sarazinilor noștri, echipă mult mai titrata și mai valoroasă. Nu revin la meciul respectiv, cred că l-ați văzut cu toții și ai noștri au evoluat foarte slab. Ce-i drept, nu mai era nici o miză dar uneori trebuie să ții și la blazon iar jocul rezultatelor, unul puțin probabil, ar fi putut duce la pierderea calificării. 

Revenind la meciul de sâmbătă, e de înțeles de ce echipele din vest sunt reticențe să facă deplasări în estul Europei sau Asia (unde e Batumi din punct de vedere geografic) și cu atât mai puțin în orașe mai mici, in afara capitalelor. Terenul a fost absolut execrabil, o de tarla plină de noroi, ceea ce evident i-a avantajat pe georgieni.  Meciul de la Batumi a lăsat mult de dorit, mai ales din cauza noroiului persistent iar transmisia a fost atât de proastă în a două repriza încât TVR HD a încetat să mai difuzeze meciul care la un moment dat era imposibil de urmărit din cauza intreruperilor. Noroc cu difuzarea online de către georgieni, care a putut fi urmărită, în ciudă întreruperilor dese, vina aparținându-le în totalitate gazdelor. Din aceste motive a fost o reclamă proastă pentru aceasta competiție. Inregistrarea poate fi vizualizata aici.

Batumi este o echipă limitată, cu un joc vetust, bazat pe o apărare agresivă, în forță. Ocazional încearcă să joace la mână, profitând de faptul că au o uvertură decentă (Khmaladze)  însă de cele mai multe ori sfârșesc prin a-și da cu balolnul în cap, mai ales dacă au în față o apărare care poate pune o presiune decentă pe ei. Sa nu se inteleaga ca ai nostri au fost mai indemanatici iar in prima repriza, daca georgienii n-ar fi scapat balonul in cateva ocazii, ne-ar fi pus probleme si pe treisferturi. Sunt o echipă de moral, viscerală, care poate avea momente bune dacă e pe val însă fără o exprimare complexă în teren. În mod normal, Timișoara n-ar trebui să se chinuie cu o astfel de echipă nici măcar pe un teren foarte greu însă și-au complicat viață singuri prin alegerile facute precum suturi tactice foarte slabe, alegerea suteurului si chiar a primului XV. 

Primul aspect negativ este balamaua unde Rose și Seniloli nu au reușit să încropească nimic. Primul începe să arate că un pilier, se mișcă din ce în ce mai greu, șutează în dorul lelii și după grimase se pare că ar preferă să nu facă asta ci sa fie lasat in pace sa se certe cu arbitrul. Chiar dacă a fost un jucător bun, la momentul acesta nu-și justifica locul în echipă c titular, fiind alte opțiuni disponibile, in ciuda accidentarilor.  

Seniloli e pentru mine o enigmă cum are loc în echipă Fiji. Are ceva calități, atacă bine spațiul de lângă grămadă, mai ales în aparari rarefiate dar în rest nu ii iese nimic. Nu placheaza când e nevoie, pasează inconsistent, când prea sus, când prea jos și da dovadă de labilitate după ce greșește, își pierde încrederea și continuă să paseze autist la primul om care-l vede de cele mai multe ori pase de spital. Nu comunica cu înaintașii, nu observă cum sunt plasați aceștia, nu știe să conducă jocul și în general nu reușește să se integreze în jocul echipei. În ciudă vârstei și a lipsei de experiență, la momentul acesta Rupanu ar fi un jucător mai util pentru echipă și cuplat cu un jucător experimentat la 10 precum Umaga, care sa-l ajute si sa-l coordoneze daca e cazul, consider eu că ar aduce un randament mai bun. Ce-i drept a aparut in lot Luiters, care a arătat că are clasă și la care Rupanu ar fi bine să dechida bine ochii pentru că are ce învață de la sud-african. Cred că se va înțelege bine acest Luiters cu înaintarea Timișoarei.  

În aceste condiții, pare de neînțeles insistența cu care cei doi sunt titularizați indiferent de prestație, cu toate că a trecut jumătate de sezon de când fijianul e în lot iar la Rose cresterea masei e evidenta si pe cale consecinta si scaderea vitezei de executie, de altfel nici nu a mai fost convocat la Stejari. 

O altă chestiune curios abordată de catre tehnicienii echipei e situatia transformeurului. După plecarea lui Calafeteanu nu au fost semne că se caută soluții iar finala de anul trecut, câștigată pe piciorul lui Conache a fost din păcate uitată. Veți spune că a venit Luke Samoa, insă să nu uităm că Baia Mare a pierdut finala și pe piciorul lui. A mai venit Stefano Hunt dar a jucat destul de puțin, fiind mai mult accidentat iar în condițiile problemelor financiare din ultimele luni nici nu știu dacă mai e la club sau vrea să joace. În condițiile astea, să alegi în continuare să joci cu o uvertură lentă și fără șut (Rose) și să pui un centru crash ball că Manumua să suteze pare o încropeala care vine din teamă de a titulariza alti jucători. Conache merita o șansa serioasă după meciurile bune de anul trecut, câteva meciuri ca titular insa cu toate astea prinde echipa foarte rar, chiar în condițiile accidentărilor. Ce-i drept a fost si el accidentat, dar e in lot de ani de zile. Fara continuitate nu se va putea impune ca titular si nu va putea ajuta echipa. Punctele pierdute din loviturile de pedeapsă sau tentativele de țintă ratate pot fi prețioase, mai ales în astfel de meciuri de uzură și pe o vreme care te îndeamnă să sutezi mult si niciunul dintre Rose sau Manumua nu au aratat constanta la bete.

O altă chestiune ciudată e plimbarea lui Vlad Popă pe diferite posturi, după debutul fulminant de anul trecut de la Stejari (mare curaj a avut Howells atunci!). Sezonul acesta a fost fundaș, uvertură și centru. Ce-i drept el a acoperit mai multe poziții la juniori însă atunci când a intrat la centru am observat la el mai multă consistență și o dorință mai mare de a fi creativ în atac. E un placheur foarte bun, care până de curând nu s-a remarcat în situații ofensive însă părerea mea e că încearcă să-și varieze jocul cât mai mult, să fie un creator de faze și ar trebui să aibă mai multe șanse pe poziția lui, mai ales după plecarea lui Sefanaia.  

Este evident că accidentările au incurcat mult lucrurile însă ar fi bine ca echipă tehnică (sau ce-a mai rămas din ea după plecările lui Williams și Roach) să mai încerce și alte opțiuni și să evalueze periodic jucătorii, pentru că sunt prin lot insulari care nu știu să stea în grămadă și semnează statul de plată de câțiva ani, aduc un insular care pierde orice duel în grămadă ordonată în Super Ligă dar un Cătălin Sasu joacă în DNS.

La înaintare lucrurile au stat ceva mai bine, e drept a fost și o vreme care a favorizat un astfel de joc însă prima repriza a fost chinuitoare, timișorenii fiind fluierați mult prea des. E drept că arbitrul a fost ușor confuz în unele situații însă ei sunt fluierați mult și în meciurile locale iar aceasta situație la nivelul înaintării trenează de mai mult de un sezon și nu se observă tentative de a îmbunătăți acest aspect al jocului. Initial s-a dat vina pe arbitrii nostri, acum vedem ca afară e mai rau. E drept că atunci când ai în echipă un jucător care comentează fiecare fază, e greu să te pui bine cu arbitrul. În al doilea rând, nu e numai responsabilitatea antrenorilor acest aspect al jocului, este nevoie ca și jucătorii să cunoască regulamentul de joc, să observe obiceiurile arbitrului și să încerce să se adapteze la cerințele acestuia si sa comunice cu el, nu sa comenteze orice decizie.

Ceea ce aș dori să remarc la înaintare in mod negativ este ineficiența jocului în 22-ul advers. Batumi nu este o echipă greu de deschis și are tendința să aglomereze punctul de fixare cu mai mulți jucători decât este nevoie, atat in atac cat si in aparare, situație care inerent creează spații. În acest context, este de neînțeles de ce timișorenii nu au folosit mai mult pickngo în terenul advers, pe care ar trebui să-l știe bine de la națională. În schimb au deschis prea larg, tot pe grupuri de gramadari, ajungând din două pase urmate de puncte de fixare de la margine la centru, fără a  câștiga teren pentru că erau oricum lenti și permițându-le georgienilor să acopere terenul mai eficient în loc să-l aglomereze într-o singură parte si sa dea treisferturilor mai mult spatiu. In rest, inaintarea si-a facut bine treaba, a dominat tusa si s-a descurcat onorabil in gramada. 

Trebuie să-l remarc pe Radoi care este într-o creștere vizibilă si in opinia mea ar trebui sa fie prima optiune la echipa nationala. E tehnic, elegant, dedicat, cerebral, sigur în tușă și marchează din ce în ce mai mult. Poate n-ar fi rău să fie el căpitan deoarece cunoaște cu siguranță și limbă engleză având în vedere că a jucat în Anglia o bună perioadă de timp. 

A fost un meci care trebuia câștigat, în primul rând pentru că Batumi este o echipă semi-profesionistă în cel mai bun caz si ar fi fost rusinoasă inca o infrangere. Si prima infrangere a fost rusinoasă, chiar daca meciul aparent nu a avut miza. Probabil au câțiva jucători plătiți dar marea majoritate sunt amatori. Diferență a făcut-o, mai ales în repriza a două, cantitatea de pregătire tehnico-tactică și fizică, pentru că, evident, profesioniștii de antrenează mai mult și sunt mai bine pregătiți fizic. Din păcate însă, calitatea acestei pregătiri lasă de dorit și nu am observat ca ar face diferenta, agresivitatea georgienilor descumpănindu-i în câteva situații pe sarazini. Înfrângerea din grupe și-a spus probabil cuvântul, aceștia fiind prea respectuoși cu adversarul.  

Din păcate, sunt câteva blocaje mentale la nivelul conducerii (management și tehnică) ceea ce duce la solutii previzibile și limitate. Poate n-ar fi rău că managementul să arunce un ochi la staff-ul echipei naționale că să înțelegă ce înseamnă diferență calitativă de pregătire și cum fac aceștia diferență cu jucători care se exprimă mai slab la club și mult mai bine la Stejari. Poate nu ar strică să renunțe la câteva contracte de jucători și să pună un accent mai mare pe jucătorii români, mai ales că echipă de U20 a propus câteva nume foarte interesante anul trecut pentru prima echipă, fiind păstrați străinii care chiar își merită banii iar cu această economie de buget să fie adus un grup de tehnicieni (apărare, înaintare, skill-uri etc.) sau să fie școliți ai noștri în afară, care să îmbunătățească calitatea pregătirii. Totodată, echipe puternice de juniori ar putea fi un argument bun și pentru factorii de decizie din administrația locală de a asigură finanțarea clubului.  

Un exemplu de urmat din campionatele din vest este clubul Exeter Chiefs, un club mic dar care a beneficiat de o conducere rațională, a investit serios în viitor si academie, a adus implanturi de afară atât cât a trebuit și s-a bazat pe creșterea de jucători, ajungând în câteva sezoane de la postură de echipă de ligă a două la campioană Angliei. Chiar dacă ești campion în România, la rugby tot sărac ești așa că e bine să luăm aminte cum și-au drămuit alții resursele. Iar daca vor ca model numai pe Saracens pentru ca sunt campioni, ei bine si acestia au o academie de elita. 

Închei aici acest articol și promit să revin cu ceva despre testele din Noiembrie, atât ale noastre cât și cele ale altor echipe Tier 2.  

Succes Timișoarei în retur și sper să le dea cu terenul în cap, cam asta ar trebui sa fie diferenta dintre amatori si profesionisti. 
  


  

joi, 16 noiembrie 2017

Rugbyisti și bagatori de seamă

De ceva vreme am început să urmăresc mai indeaproabe Divizia Națională de Seniori după ce mi-a atras atenția victoria Bucovinei Suceava de sezonul trecut, dupa un meci bun pentru acest nivel jucat pe Arcul de Triumf. Există ceva mai multă ambiție, in acest sezon în eșalonul doi al rugbyului românesc și probabil, într-un viitor apropiat, vom putea vedea, în sfârșit, un nou club promovat în Super Ligă.

Actualul sezon este destul de interesant, cu 4 echipe in top despartite de 5 puncte, unele dintre meciuri fiind reprogramate din motive administrative. 

Mi-au atras atenția meciurile reprogramate și am găsit acest articol unde un club de rugby înțelege dificultățile temporare prin care a trecut un alt club de rugby din aceeași competiție, pentru că, după cum știm cu toții, nu stă nimeni în rugby pe roze din punct de vedere financiar, ca sa-si permita deplasari, amenzi si loturi de 50 de jucatori și au reprogramat meciurile pentru o data ulterioară.  Un gest firesc de fair play si o abordare pozitiva  din partea constănțenilor care au acceptt inclusiv să facă ei deplasarea pentru a juca meciul, desi ar fi trebuit jucat la Constanata, din pasiune pentru sport si solidaritate fata de partenerul de competitie.

Nu același lucru se poate spune și despre echipă cocoțată sper eu vremelnic pe primul loc, SCM Gloria Buzău care a refuzat o reprogramare a unui meci contra Științei Petroșani, care a anunțat că nu poate face deplasarea din cauza problemelor de lot cauzate de accidentări. Acum sigur că e dreptul buzoienilor să refuze, însă nici nu-i fair-play si nici în beneficiul competiției.  

Însă cel mai penibil episod este nemulțumirea mimata de oficialii clubului, la interpelarea presei locale. Scuze de bagatori de seamă, oameni cărora le-a fost frică să joace pe teren, în ciuda numelui și trecutului acestui club altfel respectabil. Din moment ce regulamentul permite reprogramarea cu acordul ambelor echipe, scuzele conducerii clubului sunt jalnice și privează inclusiv spectatorul buzoian de un meci de rugby fiind banii sunt in mare parte publici si atunci de ce sa ne intereseze daca vin spectatori la meci sau nu. Între timp, băgătorii de seamă de la Buzău vor jucă rugby ca mai jos sau iar publicul evident ca sa va duce la meciurile de fotbal care se joaca. 




Respectul pentru valorile jocului face adeseori diferența, mai ales pe termen lung, chiar și la niveluri mai mici, a se vedea câți juniori dau Tomitanii la loturile naționale, un club tânăr și fără istorie și câți juniori trimit buzoienii. 

Ambuscada de la Madrid.

Cam asta s-a întâmplat la Madrid și am picat în ea din suficientă, supra motivare și nu în ultimul rând aroganța căci cam asta spun declar...